Crăciunul de anul acesta e mai bogat!

Primul brad, primele cadouri – Galateni

Cum îl poți aștepta mai frumos pe Sfântul cadourilor, Nicolae, decât lângă un brad împodobit ca-n povești, ornat cu mult gust și cu mult drag, care își poartă globurile ninse și fundele elegante ca pe însemne regale, adăpostind sub brațele-i întinse daruri din cele mai dulci? Când bradul e făcut în biserică, bucuria parcă e mai mare, mai ales dacă pe ușa altarului veghează din icoană chiar Sfântul Nicolae, cel care a început acest șir nesfârșit al darurilor; e pregătit parcă deja de drumurile pe care urmează să le facă în această perioadă a anului. Câte drumuri, atâtea dorințe împlinite! Asta știu și membrii Asociației Decent, care pe 2 decembrie 2017 au vizitat parohia Sf. Gheorghe din localitatea Galateni, Teleorman, pentru a dărui comunității de acolo bradul de Crăciun. De pregătirea acestuia s-a ocupat chiar doamna Lelia Marcu, președintele Asociației Decent. Și pentru că ornamentele ies mai frumos din mâna și priceperea dumneaei, pe unele le-a realizat manual, punând în lucrătura lor emoție, răbdare și talent, iar pe altele le-a ales de pe rafturile magazinelor, știind că împreună cu celelalte și cu o fărâmă de suflet vor da o notă personală bradului cu stea în frunte.

Unui brad de sărbători îi stă bine înconjurat de cadouri pentru cei mici, așa că doamna Lelia Marcu s-a gândit și la aceste „accesorii” ale bradului, atât de iubite de copii. E adevărat că bradul a avut acea eleganță de la care nu îți puteai lua ochii cu ușurință, însă mai frumoasă decât povestea de pe crenguțe a fost, pentru ei… povestea de jos, de sub crenguțe, care semăna cu o revărsare uriașă de daruri. Bradul a ascuns sub mantia sa generoasă aproximativ 30 de cadouri, realizate cu ajutorul celor care au dorit să contribuie la acest proiect. Acestea au fost împărțite copiilor a doua zi, pe 3 decembrie 2017, în duminica de dinaintea Sfântului Nicolae. Fiecare punguță din mâinile copiilor a conținut peste 15 tipuri de dulciuri și a avut efect garantat: fețe luminoase și bucurie cât pentru tot anul!

Bradul de la km 0

O acțiune asemănătoare a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, care și-a deschis ușile pentru a primi darurile Asociației Decent atât în ajun de sărbătoare, cât și în ziua Sfântului Nicolae. Pregătirile au fost făcute și de această dată de doamna Lelia Marcu, cea care s-a implicat cu multă dăruire în ceea ce a însemnat colectarea celor necesare și realizarea acțiunii, pas cu pas.

E o realizare deosebită să faci bradul într-o piață publică sau în casa unui om mare, dar cu adevărat onorant e să poți face bradul la căpătâiul sfinților. Bradul donat și ornat de Asociația Decent străjuiește acum mormântul Sfântului Martir Brâncoveanu, luminând ca o altă candelă, locul de închinare. Steaua din vârf pare desprinsă din cerul sfinților pictați lângă mormânt, iar strălucirea caldă a luminițelor și a globurilor dau de înțeles că sfinții iubesc Crăciunul și pregătirile care se fac pentru el. Dacă ar putea, fundița cu tricolor ar spune că bradul e mai frumos acasă, în România, pentru că acolo sunt sfinții români care „prin sacrificiu au definit cu sânge, drumul și identitatea,  istoria poporului nostru” (Lelia Marcu).

Împodobirea bradului a avut nevoie de ochiul rafinat al doamnei Lelia Marcu și de bunul-gust care întâlnește prețuirea celor sfinte. Dincolo de bucuria proprie care-l însoțește pe cel care face un astfel de gest, s-a putut observa bucuria și pe chipul celorlalți, poate simpli trecători sau experți, care admirau îndelung îmbrăcarea bradului în haină aleasă, de sărbătoare și care doreau să facă o poză cu bradul, deși încă neterminat. Unele sclipitoare, altele discrete, unele pictate cu fulgi, altele reprezentând o lume ninsă care anunță un timp al păcii și al re-nașterii, globulețele i-au invitat pe copii să le privească uimiți, ținuta. Tulul roșu a îmbrățișat cu eleganță atât întregul brad, cât și decorațiunile făcute manual, special pentru sfintele icoane, chemând parcă, pe nume, atmosfera de sărbătoare. Aranjarea bradului a fost cu atât mai frumoasă, cu cât în biserică se făceau pregătiri pentru sărbătoarea de Sfântul Nicolae; multe flori au împodobit icoanele sau au fost puse în locul raclei cu mâna Sfântului.

În Ajunul sărbătorii, atunci când cadourile Sfântului sunt mai așteptate ca niciodată, membrii Asociației Decent au adus la biserică darurile pentru copii bolnavi (nevăzători, cu sindrom Dawn) și nu numai. Împreună cu prietenii asociației, s-au strâns peste 70 de cadouri, așezate cuminți la picioarele bradului, fiecare conținând 18 tipuri de dulciuri. De acolo, au ajuns în mânuțele copiilor, a căror încântare nu știi cum să o definești mai întâi – surpriză? nerăbdare? bucurie?

Pom de Crăciun cu însemne regale

Cu aceeași bucurie a fost împodobit al treilea brad la Biserica Precupeții Noi, o parohie cu tradiție de 300  de ani în centrul capitalei. Pomul de Crăciun adus de Asociația Decent a fost natural, înalt și impunător, demn de o biserică în care este pictat un rege al României în uniformă de mare voievod și în care vin familii princiare. Membrii Asociației au fost primiți de părintele paroh Marin Comănescu cu o săptămână înainte de Crăciun, pe 18 decembrie 2017, când colindele răsună tot mai mult în inimile noastre, făcând cale liberă bucuriei care însoțește Crăciunul.

Tot atunci și-a sărbătorit ziua și doamna Lelia Marcu, președintele Asociației și inițiatoarea acestor activități, pentru care cel mai mare cadou a fost acela de a orna bradul de sărbători pentru o comunitate deosebită, la picioarele a doi mucenici care străjuiesc în naosul bisericii: sfinții Eustatie și Dimitrie. Au fost prezenți atât prieteni ai Asociației, pentru a o felicita și pentru a observa mica operă de artă care se construia glob cu glob, cât și pacienți, în căutarea  unui cuvânt de alinare. Îmbrăcat elegant, în roșu și alb, bradul a avut o notă sofisticată dată de funde generoase, roșu cardinal, globuri strălucitoare și luminițe presărate cu gust. În vârful bradului și-au făcut loc, în mod simbolic, trei inimi purtătoare de nume – dragoste, pace, speranță, cel mai sus dintre toate stând, cum e firesc, dragostea. Aceste inimi au fost legate cu o bucățică din Brâul Maicii Domnului, adusă chiar de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia. În ziua de Crăciun, bucuria de a dărui un brad cu însemne regale a cedat locul bucuriei de a primi; pe chipurile celor prezenți la Liturghie se puteau citi entuziasmul, fericirea de a sărbători nașterea Domnului chiar în casa Lui, în care un brad de poveste amintește că a dărui nu se învechește niciodată, nu se demodează, nu ține cont de diferențe, vârste, legi sau continente, ci că face să salte de fiecare dată, inimile noastre de copii.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *