Ce m-a determinat să lupt

Dragostea față de oameni și față de Dumnezeu, aș putea spune… ar suna frumos, înălțător, dar nu ar fi adevărat! Nu consider ca am ajuns la măsura unei așa sfințenii, încât să am pretenția că pot face asta, că pot simți așa o dragoste demnă doar de sfinți! Un răspuns corect ar fi: nevoia… nevoia de dragoste, nevoia de a împărtăși experiența mea, aceea a unui om care a reușit sa iasă cât de cât din iadul greșelilor strigătoare la Cer, din iadul ideilor preconcepute, din iadul unei filosofii de viață absolut greșite și păguboase! Acest tip de experiențe, neîmpărtășite, denotă egoism, obtuzitate, mândrie fără margini, lipsa desăvârșită de iubire față de aproapele, dezinteres total față de necazul fratelui tău, față de soarta lumii acesteia care astăzi, mai mult decât oricând în istoria omenirii, se află în picaj mortal. Cândva, un om zelos, cu dragoste față de mine, nu și față de soarta lumii, îmi spunea: ai crezut că vei schimba tu singură, lumea! Și a râs… am trăit atunci unul dintre cele mai urâte momente de neputință din viața mea, de frustrare totală, știind, simțind că nu este adevărat și că tocmai aceste cuvinte mă pot motiva în continuare să lupt, sau mă pot demoraliza atât cât să mă abandonez total pe mine, pe cei dragi mie, pe cei pe care aș fi putut să-i scot din iadul deznădejdii, pe Dumnezeu si încrederea mea în Atotputernicia și Înțelepciunea Sa. La câțiva metri de mine, din fericire, era Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului grabnic ascultătoare si ajutătoare, de la mănăstirea Lainici, șansa mea de la Dumnezeu fiind ca în acel moment sa mă aflu acolo, în curtea acestei mănăstiri, una dintre mănăstirile mele de suflet. Cu adevărat Maica Domnului mi-a fost grabnic ajutătoare și ascultătoare, tocmai pentru ca m-a ajutat să nu cad în deznădejde, în abandon, ci să ascult glasul inimii care spune: Ba, da, Lelia, un singur om schimbat schimbă fața acestei lumi! O lume fără acest om e diferită, o lume cu un singur om schimbat e o lume diferită, nouă, acea lume cu ceva în plus, nu cea dinainte, cea cu un cineva lipsă… așadar, luptă, Lelia, pentru un singur om dacă numai pentru atât trebuie să lupți, așa cum Cerul, cu pleiada sa de sfinți s-a mobilizat doar pentru tine, un singur om, ca sa te schimbe, nevrednica de tine! Mai marii Cerului au luptat doar pentru tine, un putregai, și tu, care trebuie să faci mult mai puțin decât atât, nimic altceva decât să mărturisești lumii că se poate, ca exemplu de netăgăduit, te dai în lături? Când te-ai schimbat tu, lumea întreagă s-a schimbat! Aceasta lume, înainte, era o lume infectată practic de prezența ta, a omului de nimic de atunci, a mărului stricat din coș, care strica și merele bune din jurul său… nu că acum aș fi perfectă… nu! Mirosul păcatelor tale se ridică la cer, infect, în loc să fii precum tămâia, precum smirna binemirositoare, către Domnul inimii tale! Luptă, Lelia, pentru un singur suflet și astfel, nu vei câștiga doar tu, mântuirea, ci înțelege că cel schimbat, la rândul său va deveni mărturisitor al aceluiași: SE POATE! CĂCI CE NU E CU PUTINȚĂ LA OM, ESTE CU PUTINȚĂ LA DUMNEZEU!

Fie ca Dragostea și Pacea Domnului să coboare peste noi, toți! Harul Domnului să ne fie acoperământ în aceste zile negre ale omenirii, în acest capotaj înfricoșător al ei! Un lucru am înțeles: a trimite inimioare și a vorbi despre importanța focului iubirii, nu e suficient. TREBUIE SĂ FIM FOCUL ÎNSUȘI! Credința fără fapte, moartă este, spunea un Sfânt! Așadar, dragii mei, să ne adunăm inimile în fapta care demonstrează iubirea, căci un singur suflet, se spune, e mai prețios pentru Dumnezeu decât întregul Univers! Luptați pentru acel unic suflet și fața lumii se va schimba, va câștiga un chip de Lumină, care la rândul său, va răspândi lumină… Astfel, ne vom împăca inimile, conștiința și pe Dumnezeu, astfel vom câștiga Împărăția Cerurilor, pe vecie!

Lelia Marcu, cu iubire, îmbrățișându-vă pe toți!

———————————————————————————————————————————————————

Am primit ca temă pentru acasă să pun pe hârtie motivul pentru care am ales să fac parte din echipajul corabiei asociației DECENT, așa cum frumos este spus în prezentarea Asociației. Cred că nu este vorba despre un motiv, cât este vorba despre o dorință… Dorința unei lumi în care decența, în toate formele și sensurile ei, să nu fie ceva despre care trebuie vorbit, explicat, exemplificat sau ceva pentru care trebuie să te lupți. Decența este, sau ar trebui să fie ceva care să facă parte organic din ființa noastră, la fel cum avem nevoie de oxigen ca să putem trăi… să fim cu adevărat vii, ca să nu ajungem morți-vii. Într-adevăr, îndrăznesc să visez la o lume în care, atunci când copiii pleacă de acasă către școală, să le zică părinților „sărut-mâna mamă, sărut-mâna tată”, o lume în care oamenii să nu uite că sunt „chip și asemănarea lui Dumnezeu”, iar drept urmare sunt fii de Împărat, asta implicând acel comportament decent despre care vorbeam la început. Privind prin prisma acestor lucruri, cred că este inutil să filozofăm sec și fără rost -de cele mai multe ori- despre cum ar trebui să arate lumea.Cu adevărat cred că ar trebui să începem să trăim decent și simplu și, prin puterea exemplului personal, să-i schimbăm și pe cei din jurul nostru, căci degeaba gândim dacă nu înfăptuim, căci scris este: „credința fără fapte, moartă este”. Cineva m-a întrebat odată ce mă sperie pe mine cel mai mult și i-am răspuns că ceea ce pe mine mă sperie, pe el l-ar face să râdă sau să zâmbească în cel mai bun caz…

Mă sperie faptul că oamenii nu mai au încredere unii în alții.

Mă sperie faptul că ni s-au răcit inimile într-o asemenea măsură, încât dacă vedem un om căzut pe stradă, trecem nepăsători pe lângă el.

Mă sperie faptul că nu mai avem curajul să deschidem ușa chiar și noaptea unor străini care poate că sunt osteniți și caută un loc unde să pună capul.

Mă îngrozește faptul că dacă vedem un sărac pe stradă cu mâna întinsă cerșind un bănuț, noi trecem nepăsători pe lângă el și nu doar că nu-i dăm nimic – deși scris este că atunci când un sărac întinde mâna și tu îi dai ceva, de fapt deasupra mâinii săracului este mâna lui Hristos Însuși și de fapt Lui îi dai, nu săracului – ba mai mult, îl și disprețuim.

Mă sperie faptul că umblăm ca niște zombi într-o lume plină de păcate și că nu mai avem curajul să luăm atitudine atunci când este nevoie.

Mă sperie că fetelor noastre nu le mai apar în obraji bujorii timidității și ai rușinii și multe altele…

Ce vreau?… Vreau ca oamenii să-și aducă aminte că sunt fii de Împărat, vreau să-și zâmbească cu bucurie unii altora atunci când se întâlnesc, vreau ca acea „noblețe duhovnicească” așa cum frumos spunea Părintele Paisie Aghioritul de la Muntele Athos, să fie o trăire firească și nu un mărgăritar rar și mai vreau să ne aducem zilnic aminte de porunca Mântuitorului: „Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.”

În concluzie, haideți cu toții în această Arcă a iubirii, ca împreună să acostăm la liman și cu bucurie să spunem: Hristos a înviat!

Marcu Costinel

———————————————————————————————————————————————————

Gândindu-mă la motivația implicării mele în asociație, realizez, de fapt, că sintagma corectă ar fi „cine m-a determinat să mă implic”, pentru că în viața fiecăruia există, la un moment dat, un „cine” care atârnă greu în decizii, un om-reper, o persoană care face diferența și schimbă direcția. În cazul meu, doamna Lelia Marcu este cea care m-a determinat să mă implic în activitățile acestei asociații, arătându-mi prin propria atitudine, că a face bine celorlalți nu trebuie să fie un gest frumos schițat din când în când, ci un fel de a trăi. De la dumneaei știu că o faptă bună nu este un lucru de lăudat, nu este o știre care să merite prima pagină a ziarelor și uimirea tuturor, nu este ceva special, ci o simplă datorie (uitată, poate), pe care o avem cu toții. Un vechi proverb spune că picătură cu picătură se umple lacul, așa că mi-aș dori ca viețile noastre să fie umplute cu picături de iubire, cu picături de bucurie că am putut ajuta pe cineva, văzând în această datorie simplă nu o obligație, ci ceea ce este ea cu adevărat, de fapt: o binecuvântare. Îmi mai doresc ca mesajul mobilizator și plin de înțeles al doamnei Lelia Marcu să atingă sufletele tuturor, pentru ca puținul fiecăruia dintre noi să se coaguleze și să nască o inimă mare, în numele decenței și al iubirii!

Gabriela Gherase

———————————————————————————————————————————————————

Ca și educator, știi că prima etapă în procesul de învățare este reprezentată de “captarea atenției”. Dacă unii dascăli o consideră o pierdere de timp, iar alții o tratează cu superficialitate, educatorii de minți și de suflete cu adevărat implicați și dedicați muncii pe care o depun sunt cât se poate de conștienți că această mică etapă este extrem de importantă și îți poate facilita calea către rezultatele dorite. Uneori e nevoie de un întreg proces pentru a capta atenția unei persoane, alteori doar de un cuvânt. În cazul meu, numele “DECENT” al Asociației mi-a creat un amalgam de stări și a acționat ca un magnet de pol opus. Numele acesta nu poate fi ales la întâmplare, mi-am zis, și am pornit în explorare. Oamenii pe care ulterior i-am descoperit în Asociația Decent și pe care am început încet încet să îi cunosc au fost și sunt daruri neprețuite în viața mea. Este balsam pentru suflet și binecuvântare cerească să ai în preajmă Oameni așa de frumoși, atât de buni și de calzi, veșnic pregătiți să întindă o mână de ajutor fraților aflați în dificultate. Este trist, dar este realitatea zilelor noastre… s-a ajuns ca decența, bunul simț, bunul gust și purtarea cuviincioasă să fie privite ca semne de prostie sau inadaptare și tratate cu suspiciune și reținere, în timp ce vulgaritatea o întâlnim la orice pas, majoritatea dintre noi acceptând-o, practicând-o sau tolerând-o în multe aspecte ale vieții noastre.

Din aceste motive și multe altele, nu aș putea vorbi despre ceea ce m-a determinat să mă apropii sau să încerc, pe cât posibil, să sprijin și să fac parte din această comunitate, ci mai degrabă despre onoarea și minunata oportunitate pe care Dumnezeu mi-a pus-o înainte!

Calde îmbrățișări și sincere mulțumiri tuturor!

  Diana Manciu

———————————————————————————————————————————————————

Mamă, soție și antreprenor, m-am alăturat Asociației Decent din dorința de a construi o lume mai frumoasă, luminată de credință. Îmi doresc atât pentru mine, cât și pentru familia mea oportunitatea de a  trăi o realitate bazată pe dreptate, adevăr și decență.

Radulian  Nectaria

 

 

 

———————————————————————————————————————————————————

 

Am ales să mă implic în proiectele Asociației Decent dintr-un sentiment firesc al omului credincios. Vreau să aduc un sprijin acelora care au nevoie. Cu credința că urmând calea bunei cuviințe vom reuși, am speranță că orice lucru, cât de mic, contează pentru viața fiecăruia. Nădăjduiesc că încă se poate schimba ceva, pentru ca viața noastră să fie veșnică. Faptele fiecăruia dintre noi vor rămâne scrise în cartea vieții noastre și ele vor vorbi pentru noi.

Valentin Cioromela

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *